Sprijină deschiderea primei Şcoli de Muzică Veche din România. Redistribuie 2% din impozitul pe venit

Dacă doriţi să luați parte la acestă aventură muzicală, puteţi alege să redistribuiţi 2% din impozitul pe venit asociației Antiqva. Gasiți formularele precompletate cu datele asociației Antiqva mai jos:

Descarcă  Declarația 230  – pentru venituri salariale.

Descarcă  Declarația 200 –  pentru ale venituri.

Prin gestul dvs. veți susține deschiderea primei Școli de Muzica Veche din România. Fondurile obţinute din campanie vor fi folosite pentru achiziţionarea instrumentelor, copii fidele ale celor de epocă, pentru partituri şi lucrări teoretice ce vor fi puse la dispoziţia elevilor. De asemenea, din aceste fonduri vor fi acordate burse de studiu elevilor talentați cu situaţie financiară dificilă.

Înfiinţarea Şcolii de Muzică Veche vine în întâmpinarea unei absenţe în oferta educaţională din România, muzica veche neregăsindu-se aproape deloc în programele instituţiilor de învăţământ, în special la nivel preuniversitar. Pretutindeni în Europa, muzica veche cucereşte teren, cristalizând o reţea dinamică şi bine închegată de muzicieni şi un public numeros şi entuziast, din ce în ce mai tânăr. Or muzicienii de valoare se formează doar prin instruire încă de la vârste mici. De aceea, anul acesta, prima Şcoală de Muzică Veche din România îşi va deschide porţile, aşteptându-şi micii muzicieni, cărora le va pune la dispoziţie toate cele necesare pentru studiu şi documentare.

*

Prevederea 2% oferă posibilitatea contribuabililor persoane fizice să redirecţioneze 2% din impozitul pe venit către o organizaţie neguvernamentală, la alegerea lor. Legea permite cetăţeanului să-şi afirme punctul de vedere şi să decidă cum este folosit o parte din impozitul pe care îl plăteşte, oricum, statului.

Formularul 230 trebuie completat cu datele personale în prima rubrică (nume, inițiala tatălui, prenume, CNP, adresa de domiciliu din buletin, telefon). Cea de-a doua rubrică este completată deja cu datele de identificare ale asociației Antiqva (denumire, cod de identificare fiscală și cont bancar IBAN). Nu este o problemă dacă nu cunoașteți suma corespunzatoare a 2% din impozit, deoarce aceasta va fi calculată de către organele fiscale. Mai este nevoie numai de data completării formularului și de semnătura dvs.

Formularul 200 este disponibil pentru persoanele care au avut în anul anterior venituri din alte surse (profesii liberale – drepturi de autor, medic, avocat, notar, expert contabil, arhitect, chirii, caștiguri din investiții etc). Formularul este de asemenea precompletat cu datele asociației Antiqva.

denumire: Asociația ANTIQVA

CIF: 31272811

IBAN: RO41BTRLRONCRT0201109601

Formularul trebuie trimis prin poştă sau depus la Administraţia fiscală a sectorului/județului în care domiciliați până la data de 25 mai.

Voluntarii Antiqva vă oferă posibilitatea de a evita deplasarea până la Administraţia fiscală, vă pot contacta direct şi colecta formularul pentru a-l depune în numele dvs.

Școala de Muzică Veche are nevoie de voluntari!

Lesley_harps_soundboard

Ești pasionat de muzică veche?  Un concert de Bach la un clavecin de secolul XVII îți taie respirația ? CD-urile lui Savall se înghesuie unele peste altele în biblioteca ta?

Alege să te implici într-un proiect care subliniază importanța culturală a muzicii vechi în România.

Fii voluntar  în cadrul proiectul 2 % pentru deschiderea Școlii de Muzică Veche.

Dă-ne de știre și noi te căutam pentru a promova muzica veche împreună!

Ne poți răspunde aici sau ne poți scrie pe adresa eliza@medievalpraxis.ro.